Au pășit pe un nou teren necunoscut. Alergătorii din echipa Raiffeisen au reușit să atingă borna a 28 de km (cei care se pregătesc pentru maraton) și 16 km (cei de la semimaraton) alergați în cadrul unui antrenament.
Sîmbătă la ora 7:00 nu e prea multă lume în parcul Herăstrău. Se simte toamna. Nu e încă rece, dar nici pojarul obișnuit, de peste vară. Pare probabil curios de ce grupul acesta de oameni face mișcări frenetice. Ca să scape de somn, probabil.
Apoi, pe malul lacului, se dă startul antrenamentului. Se aleargă la început într-un ritm moderat, care crește puțin treptat-treptat. Fiecare pare că știe ce are de făcut. În scurt timp, grupul se destramă.
Se vede la mulți emoția, dar și un soi de nerăbdare. Știu că azi au de trecut un nou prag, că vor începe – poate – să simtă „punctul mort” al maratoniștilor, „zidul”, „omul cu ciocanul”, vorba neamțului. Adică acel moment de oboseală extremă în care vrei să te oprești, simți că nu mai ai resurse, dar pe care trebuie să îl depășești cumva.
Și totuși, se vede la Raiffeisen Runners că au început să strîngă tot mai mulți km alergați. Respirația e mai regulată, mișcările corpului au devenit naturale, distanțele mari nu mai sperie așa de rău. Cu toate acestea, cei mai mulți spun că refuză să se gîndească la cîte ture de lac au de făcut. Preferă să o ia treptat, pas cu pas. Kilometru după kilometru.
Prima tură de lac, a doua tură, chiar și a treia (fiecare dintre ele are circa 6 km) trec relativ ușor. Se hidratează cu atenție și țin un ritm bun, mult mai bun decît cel estimat.
Fiecare dintre ei poate mai mult și de aceea sînt încurajați să nu încetinească. Adesea, teama că poți face mai mult decît crezi te inhibă psihic. Trebuie să înveți să îți forțezi limitele. Cu moderație și atenție, însă.
La final, unii nu au decît un singur cuvînt de rostit: Obositor.
Dar a fost și frumos.
Romanian
English