Nu am mai scris pe aici cam de multișor, dar vreau să-mi asigur cititorii că sunt bine sănătoasă, n-am fugit (încă) în lumea largă și nici n-am fost răpită de extratereștri. Am fost ceva mai ocupată în ultima vreme, însă din fericire asta nu m-a împiedicat să alerg.
Întâi de toate, m-am decis să îmi acord un timp de refacere și să intru într-o scurtă vacanță competițională.
Dacă anul trecut pe vremea asta îmi propuneam să alerg un maraton pe an, prima jumătate a lui 2012 mi-a adus: semimaratonul Gerar, Maratonul Internațional Cluj, Maratonul Regal, semimaratonul București, Ultramaratonul IOR Night plus vreo 3 crosuri, dintre care cel mai inedit a fost Slănic Faas Run.
După atâta alergătură m-am gândit că ar fi înțelept să mă și odihnesc puțin, însă din toamnă voi reveni în forță. Am în plan proba de semimaraton de la Ciucaș Trail Running (va fi și prima cursă montană din carieră), Maratonul Internațional București, Maratonul 1 Decembrie (dacă va mai avea loc) și Maratonul de la Lisabona. Acesta din urmă a fost un inedit cadou primit de ziua mea și va fi prima competiție din afara țării.
Gazela a mai schimbat și peisajul. Săptămâna trecuta am avut ocazia să ajung la Brăila cu niște treburi și nu puteam rata ocazia de a alerga într-un decor nou. Am descoperit un oraș fermecător, frumos și trist în același timp, pentru că deși are un fond de clădiri deosebit, multe dintre acestea sunt din păcate în paragină. Brăila oferă câteva trasee superbe de alergare, cum ar fi faleza Dunării sau bulevardele care încep și se termină în Dunăre, și care pe mijloc au amenajate spații de recreere pe unde poți alerga în voie, de la un capăt la altul, dacă nu te amețește prea tare parfumul teilor.
Cu toate acestea, alergătorii sunt scumpi la vedere. De fapt în șederea mea de aproape o săptămână nu am întâlnit niciunul, în schimb am observat că lumea se uita la mine ca la urs și mă gândesc că așa trebuie să se fi simțit și pionierele atletismului acum 100 de ani. Dacă printre cititorii rubricii se află și brăileni, îi rog să dea un semn ca să știm că există.
Vara mi-a mai adus și o schimbare de program.
Mi-am reluat alergările matinale, pentru că dimineața este singura perioadă din zi în care pot face asta. După-amiaza este încă foarte cald, iar seara parcul este mult prea aglomerat. Dacă iarna nu am nicio tragere de inimă să ies înainte de 6 dimineața din casă, vara este o plăcere și încerc să mă bucur de ea cât pot.
Tot recent am experimentat alergarea desculță. Îmi doream asta de mai mult timp, de când am citit “Născuți pentru a alerga”. Primul pas l-am făcut procurându-mi o pereche de pantofi minimaliști, de care m-am îndrăgostit după prima alergare, însă nu am avut curajul să trec la următorul nivel până când nu am fost ușor împinsă de la spate. Pot să spun că mi-a plăcut foarte mult și că a fost mult mai puțin dureros decât mă așteptam. De fapt nu am făcut nici măcar o bătătură.
Am constatat, de asemenea, că viteza este și ea mai mare. Dacă atunci când am trecut de la pantofi cushion la minimaliști am scăzut cam 30 de secunde pe kilometru, același lucru l-am constatat și când am renunțat la pantofi de tot. Nu cred că am să mă convertesc total la acest stil, dar cu siguranță voi include mai des în antrenamentele mele alergări barefoot, cu riscul de a fi catalogată definitiv drept “nebuna cartierului”.
Cam atât despre mine. Voi ce planuri aveți pentru vara aceasta?
Foto: www.ecouterre.com
Romanian
English
Madalina, nu a incercat nimeni sa-ti dea de pomana cativa lei cand te-a fazut alergand desculta? 🙂
Nu, pentru ca am alergat cu pantofii in mana. Asa m-au taxat drept nebuna si atat 🙂
hmm, deci nu merge adoptat atunci ca model de business … un fundraising, ceva …
Am alergat si eu in Orsova in mai anul acesta. Am avut parte de aceeasi experienta: trasee (si peisaje) superbe, privirile (si comentariile) localnicilor.