Coltul Consumatorului

Text alb pe fond alb. Senzațional, nu?

Jurnal de atlet urban, săptămîna 20-26 iunie 2016. Deși nu am mai nimic a vă spune, dar cum nici nu pot să păstrez secretul reușitelor mele (lucru pentru care nu mă simt deloc supărat) am decis să vă fac o reducere de 100% la citirea acestui text. Dacă nici așa nu vă place….

[Adrian Mila]

Luni

După ce săptămîna trecută am pățit ceea ce am pățit, azi stau tare cuminţel, în colţul meu, şi încerc să nu mă bage nimeni în seamă. Duminică mă întrebam de ce îmi da doctorul de la urgenţă analgezice, luni mă întrebam ce farmacii mai sunt deschise de Rusalii. Erau destule, am luat câteva pastile ca pe seminţe.

Mă ţine ceafa, mă dor muşchii de la gât, eu mă jur că de la gulerul cervical purtat vreo trei ore, alţii spun că o fi de la căzătură. Nu recunosc nimic. Mă cam dor şi ceva vertebre lombare, e clar, sunt viu. Ce nu doare ustură sau e un pic vânăt. Exagerez, am câteva julituri, o probabilă amprenta de sticlă de cola pe spate şi nişte nevralgii. Stau tare cuminţel, oricum.

Marţi

Bazinul cred că este un remediu perfect după o trântă pe asfalt. Gâtul este tot ţeapăn, coloana cam scârţâie, adică sunt la fel de rigid ca de obicei. Înotul nu poate fi decât relaxat, dar se adună uşurel  53 de bazine, dacă nu am greşit numărătoarea, deci un pic peste 1000 m. Nu ştiu de ce naiba 53 şi nu 54, pentru că de obicei ies pe la capătul pe unde am intrat, acum cred că m-am tras cu greu de scară.

Nu am absolut nici un chef de saună, care mi se pare în mod evident că este supraevaluată. Nu înţeleg nimic. Mergi la serviciu, dai drumul la aerul condiţionat. Te urci în maşină, dai drumul la aer. Acasă, la fel. Şi atunci de ce să faci 5 minute de saună? Evident, pentru că este inclusă, dacă nu faci saună ieşi în pierdere.

Plin de hotărâre abandonez sauna uscată şi las maşina la soare. La prânz mă sui în maşină şi plec cu geamurile închise. Saună frate, vroiai saună, acum ai saună. Am rezistat până în capătul străzii, mai am de lucru la capitolul ăsta, al călirii caracterului în condiţii dificile.

Miercuri

Ceva bazine, vreo 55. Fără saună, la naiba. Aşa cum ziceau şi la ProFM, vrei saună, ia RATB-ul. Cu doar 1,30 lei ai saună cu masaj inclus dacă alegi o ora de vârf, unul dintre cele mai bune preţuri de pe piaţă.

Spre seară lui Mihai îi pare rău că nu a mers la saună, şi este plictisit de binele aerului condiţionat de la birou. Aşa că ieşim la o alergare la vreo 32-33 grade. Eu am înţeles ce am vrut din propunerea lui, adică mă gândeam la o tură de Herăstrău.

După vreo 3 km nu mai puteam să vorbesc, lucru salutar de altfel, că mi se uscase complet oreleul, iar pe Mihai probabil îl durea timpanul de atâta ascultat. Cu două ţâşnitori şi 5.48 min/km am reuşit până la urmă să fac ceva peste 12 km, probabil cea mai lungă distanţă alergată anul ăsta, să ne bucurăm de căldură.

T

Joi

Iar bazine, iar vreo 1100 m. Grizon mă amăgea că înotul este de 2,5-3 ori mai eficient la arderea caloriilor decât alergarea. Cred că încerca să îmi spună că tocmai încep să alerg cu 3,5 km/oră, o nouă performanţă personală.

Poate să pară greu de crezut, dar săptămâna  asta nu prea am avut chef să îmi întind vertebrele pe bicicletă.

Vineri

Plictisitor, dimineaţă merg la înot. Plin de speranţă montez camera pe trepied, o aranjez, o pigulesc, mă uit mulţumit pe display şi atletul din mine se aruncă spectaculos în apă, în ceea ce se va dovedi ulterior că a fost o burtă de excepţie, de a sărit jumătate din apa din bazin.

Pleoscăi  profesional din braţe şi picioare, fiind sigur că retina mea va fi delectată de vizionarea unui film cu Michael Phelps al treilea. Până şi când suflu nasul încerc să fiu profi, că se imortalizează pe cameră. Scuip apă cum am văzut la dom profesor Bogdan, fac bazin după bazin, sunt un rechin, sunt un delfin, aş ridica şi câte un deget mare de fericire , ca semn al încântării personale, totul este minunat.

După vreo 26 minute ies din apă şi pornesc iar camera, că se opreşte singură după 28 minute. Mă arunc iar expert, sunt un somon, un păstrăv, sau măcar o hamsie zglobie, cu moojday.

După încă 24 de minute am 58 de bazine făcute şi nişte filmări superbe care abia aşteaptă să vadă lumina internetului.

Surpriză. Am 3 Gb de marfă sexi  în care apare cam 80% din timp un culoar azuriu ca marea cea grecească. Camera aranjată cu atenţie a căzut un pic în nas şi nu se văd decât vreo 5 metri din bazin, restul rămânând un mister. În plus, săriturile în apă sunt nişte burţi impardonabile, iar la ceea ce se vede este un nene care se smuceşte fără spor, de zici că a furat o poşetă şi aleargă prin mulţime să nu îl prindă păgubaşa.

A două filmare este de aceeaşi calitate, săritura iniţială, cu o burtă de broscoi beat ce a făcut  să sară o picătură de apă drept pe obiectiv, aşa că nu se mai văd nici cei 5 metri de bazin care se vedeau iniţial.

Puţinul care se vede este o mare dezamăgire şi întristare, las să curgă o lacrimă sărată pe tastatură, nu văd nici un progres estetic faţă de filmarea de acum o lună.

Sâmbătă

Intenţia de bicicletă se duce, “pa”, mă doare capul şi nu am nici un chef de mişcare.

Duminică

Pare o idee isteaţă să mergem să facem o plajă mică. La mare. Înainte de ora 10 suntem deja aşezaţi pe plajă, unde bate un vânt care ridică nisipul fin şi îl aşează pe noi.

Ca să ajungi la mare trebuie să treci peste un zid interminabil placat cu calcar, care probabil trebuie să apere oraşul Năvodari  de tsnunamiul lui Noe. Edilii şi proiectanţii au preferat să mai pună din loc în loc nişte podeţe pe care să te cocoţi ca să ajungi la plaja mult-râvnită.

Apa e caldă, minunată, nu foarte curată, nişte zarzavat marin se împleticeşte printre picioare, este o ciorbiţă de vreo 26 grade din care ies cu greu la mal, că prea era bună.

După trei ore de plajă şi vreo două bălăceli şi lupte cu valurile am plecat spre Constanţa, era de ajuns pentru o primă expunere la soare.

Seara trec prin faţă oglinzii şi mă blochez. Mă întorc, mă holbez, din oglindă se uită la mine un nene zburlit bronzat cu nişte dungi şi un probabil sutien. Pe faţa vineţie se văd doar ochii şi nişte riduri albe de expresie, trag un rânjet să mai văd ceva diferit de culoarea sfeclei. Mi se păruse că am faţa destul de expusă la soare şi nu am mai dat cu cremă de protecţie. Acum nu mai ştiam cum să întind nişte creme de faţă pentru hidratare, creme care sfârâiau la atingerea cu epiderma încinsă.

În plus, întinsesem neglijent crema FP 30, în exces pe pectorali şi insuficient pe burtă. Acum am un bronz cu dungi de leopard şi cu nişte ţâţe albe. Labele picioarelor sunt roşii şi umflate de arse ce sunt, adio pantofi scorţoşi pentru câteva zile.

Într-un târziu mi-am adus aminte că ar fi bine să achit prin SMS costul trecerii podului de la Feteşti, ca să nu uit, ca alţi 120.000 păgubaşi amendaţi anul trecut.

Și la urmă, un comentariu politic, pe care îl trec la antrenamentul psihologic, de creștere a rezistenței la stres. Mare prostie şi taxa asta de pod. Taxa de drum în benzină, rovigneta, lipsea ideea de taxa de pod, cu nişte gherete puse într-o zonă a autostrăzii imposibil de lăţit din cauza căii ferate şi a unui deal, câte trei benzi pe fiecare sens. O prostie. Şi o hoţie. Prin SMS evident că achiţi o cu totul altă taxa decât cea cash, cu vreo 15-20% mai mare. Neşte ţărani.

Imagine: Tablou fără titlu. De Franz Kline

Comments

comments

>
Previous post

Știri pe scurt. Rezultate

Next post

Umanitar. 260 mii de pași pe munte

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *