Jurnal de atlet urban. Săptămîna 9-15 mai, una săracă în fapte atletice mărețe, dar cine stă să se plîngă de atâta lucru? Totuși, o săptămînă cu multă saună, bere și în care am descoperit partea frumoasă a curselor de 10 km. Să-mi fie într-un ceas bun.
Luni
Păi, ce să zic? Dacă am avut de lucru până după 00.30 nu am nici o șansă să mă trezesc luni dimineață la ora 5.00 să plec la bazin. Remarcați exprimarea, niciodată nu spun “merg la înot”, ci “merg la bazin”. Pentru că înotul rămâne aceeași problemă dureroasă.
Îmi iau cursiera în portbagaj, pentru că trebuie să las mașina în service. Abia după aia constat că am în cauciucuri doar vreo doi bari și risc să fac o pană. Pompa profesională cumpărată cu doi poli de la Lidl nu reușește să umfle cauciucurile la cei vreo 8 bari doriți și las și bicicleta în alt service, că tot are roțile cam descentrate. Ca idee, nu aveam mărunt să umflu doar roțile și am zis să fie sumă rotundă… A fost.
Seara mă prinde într-o cină prelungită, stropită abundent cu bere. Bere fără alcool. Am mai spus, berea fără alcool este ca șnitelul de soia și ca dragostea fără femeie. Un surogat. Doar că o bere fără alcool costă uneori mai puțin decât o sticlă de apă plată, care mi se pare o stupiditate destinată divelor, refuz să dau 5-6 lei pe apa chioară la 330 ml. Refuz, mai bine iau berea aia leșinată. Plimbarea nocturnă cu bicicleta este perfectă, este cald și pustiu, dar iar mă culc târziu.
Marți
Dis de dimineață, la ora 5, sunt bezmetic. Mă ciocnesc de mobila din casă, mă arunc în alt pat, hotărât să dorm în continuare. Închid ochii, dar degeaba, a fugit moș Ene de la gene. Hai la bazin. Abia când ajung în apă îmi dau seama că am uitat pluta proaspăt cumpărată în mașină, și acolo va rămâne. Mă bălăcesc până la epuizare, ceea ce nu este foarte greu, apoi bag și saună, că tot e inclusă, să nu rămân în pierdere. Foarte tare senzația de relaxare, mai vreau.
Dușul de după este interesant. De abia mă obișnuisem să mă uit pe toate băncile pe care urmează să mă așez, să văd dacă sunt semne de obrăjori umezi de la colegii de sală (cine a citit episodul trecut știe la ce mă refer). Mă bag la saună, ies relaxat și zăpăcit și trec la duș. La duș suntem trei, dintre cei care nu facem duș îmbrăcați. Doar că am pus prosoapele în cuier cam haotic. Prosopul din dreapta este de la putzarul din stânga, cel din centru de la cel din dreapta, cel din stânga de la ultimul.
Terminăm de spălat clăbucii cam în același timp și dăm să ne luăm prosoapele, dar ne încurcăm.
Pe cuvânt că nu îmi plac atingerile de epiderme masculine ude, mai ales când singurul echipament vizibil sunt papucii. O mână se întinde spre prosop, cealaltă încearcă să echilibreze mișcarea, numai că nu ne luăm în brațe ținându-ne reciproc echilibrul agățați de mânerul celuilalt, suntem un grup statuar care reprezintă cele trei grații. Dacă ne aduni vârsta obții cam 150 de ani, suntem două grații mai ofilite care par că ar vrea să corupă un neofit.
Bruderschaftul ăsta nud mi se pare un pic prea tare pentru gusturile mele actuale, este ceva în genul glumițelor de penitenciar sau de armată. Atmosfera începe să devină de băi romane, chiar dacă romanii sunt urmașii dacilor (nu????) care nu aveau băi.
Mă retrag înfiorat la dulapul meu, strângând tare de prosop și promițându-mi că trec iar la halat de baie.
Marți seară. Iar la cârciumă, iar bere fără alcool. Iar culcare târzie, miercuri îmi este im-po-si-bil să mă trezesc tot la 5, mai ales că aveam nevoie de concentrare în timpul zilei.
Miercuri
“Pas” total la fapte atletice, mă aleg doar cu o deplasare la Brăila.
Joi
La ora 6 sunt iar în poartă la Daimon. Mda, sauna merge de minune. Seara? Bere fără alcool…Culcare târzie.
Vineri
Iarăși ora 5:00. Tzrrrr. Întâi refuz realitatea, pe urmă mă împachetez și ajung iar la bazin, cu ochii cârpiți, să dorm un pic în pluta pe spate.
Mai pe seară merg să iau kit-urile pentru Semimaratonul București, aparent este coadă, practic merge foarte repede. Unii vor spune că merge chiar prea repede și că ideal ar fi să ceară și un act de identitate, dar eu nu sunt amator de noi restricții, îmi place și așa.
Sâmbătă
Am din nou treabă. Plec de dimineață pe cursieră, să amortizez noua cheltuială făcută cu repararea roților, să fac niște segmente pe Strava până în Otopeni. Era bun și niște bazin, dar chiar am treabă și o lipsă cronică de timp.
Duminică
Am avut iar o noapte când nu dorm. Am emoții, mă fâțâi toată noaptea. Am de alergat cursa de 10.5 km. Cred că este singura cursă individuală la care nu am alergat până acum și mereu am invidiat albumul de poze scos automat de VW.
Nu am avut curaj să mă înscriu din timp, am apelat la soartă, am așteptat un semn și tombola Isostar mi l-a dat, am câștigat o înscriere gratuită pentru care le mulțumesc. Aveam nevoie de ea. Când nu știu ce să fac, mă las dus de val, să vedem unde mă duc soarta și bunul Dumnezeu. Întâmplător îmi convenea de minune destinația, că nu am în cap decât alergare.
Mi-e frică să nu mă doară genunchiul, nu sunt antrenat deloc și mă uit cu disperare de o lună cum se topesc cvadricepsii. Să vedem ce-o să iasă la această primă cursă a lunii mai.
Vremea este ciudată, bate vântul, sunt ceva nori. Iau și geaca de ploaie, să nu fac hipotermie… Iau și șapca, dar și un maieu. După aia renunț la toate tricourile (erau două tricouri și un maieu, să fie…) și îmbrac tricoul pe care mă voi baza. Tricoul este cel mai frumos cadou, este imprimat cu Trupa lu’ Fane. Mulțumesc, Rodica! Frumoase vremuri, frumoasă echipă, dragă familia organizatoare.
Startul este la 8.30. Și un pic. Sunt în sectorul C, nu îmi place aglomerația și nu mă îmbulzesc. Nene, mă enervează. Îmi ia 44 secunde să trec linia de start, la care toată lumea vrea să danseze samba. Bre, cine dansează samba la km 0 plânge la km 7, să fie clar, hai, că am venit să alergăm, nu să dăm alene din șunculițe.
Cursa a mers cam cum mă așteptam. Mai prost, mult mai prost decât ar fi mers acum un an, foarte bine pentru cineva neantrenat. Traseul are două mici modificări de efect, nu se mai întoarce din scurt la Piața Coșbuc, nu se mai ajunge la Palatul Telefoanelor, și asta este bine.
Prima treime merge ceas, apoi se cam încurcă treaba. Întâi vântul, apoi panta, apoi lipsa de pregătire îmi iau din viteza care și așa nu era grozavă. Deja simt că devin un fan al curselor de 10 km, nici nu mai înțeleg de ce nu știam altceva în afară de semi și maraton.
Trec linia de sosire după vreo 50 minute, timp pe care cred că l-am făcut și la Cupa berii, băut fiind, prin Pădurea Băneasa, nu pe asfalt. Asta e, putea fi mai rău, din fericire nu am mari dureri și nici prea obosit nu sunt. Spre surprinderea mea ulterioară ocup locul 122 la general (am fost a șaptea fată) din vreo 2400 de alergători și 116 din vreo 1240 de băieței. Not bad, dacă știam trăgeam mai tare, că era chestie de câteva secunde să mai urc niște locuri. Sau să nu plec așa din spate…
Pe urmă am mai stat să mă uit și la semimaraton. Ca în toate familiile, femeile duc greul, nevasta aleargă la semi, eu nu am absolut nici un regret că am făcut doar cursa scurtă. Soarele începe să ardă, mai sunt câțiva alergători mai ofiliți, sanitarii și medicii cam au treabă. Cred că sunt voluntari sanitari cam la fiecare 500 m pe traseul de 10 km.
Recuperarea bagajelor a fost distractivă. Mi-am pus singur punga pe rastel, mi-am luat un punct de reper. Nu cred că mi-a luat mai mult de 15 minute de transpirație să găsesc punga, legată prea jos și pe care nu mai reușeam să o văd.
Of, ce bine a fost la cursa asta. Mi-a plăcut, mai vreau, deși încep să simt febra musculară. După aia am băut, ghici ce? O bere fără alcool, de la Ursus. Și vreo două cu alcool mai pe la prânz, că o să încep să behăi de la atâta nechezol.
Partea supernasoala a săptămânii este că am mers mult prea mult cu mașina, și mi-e frică să nu mă obișnuiesc. Doar două zile în care am reușit să ajung pe bici și nu vreau să mă regăsesc, nu vreau să îl regăsesc pe acel eu care nu se dădea jos din mașină acum câțiva ani și de care nu îmi place.
Romanian
English