Când nu ți se întâmplă mai nimic – asta dacă ignorăm sindromul de febră musculară post-maraton, căzăturile cu bicicleta și ploaia în pantofi – cel mai bine e să începi să te întrebi. Iar eu am ajuns să mă întreb dacă Greuceanu a răcit oare vreodată? Altfel zis, jurnal de atlet urban, săptămâna 10-16 octombrie.

[Adrian Mila]

Luni

Am o febră musculară monstruoasă după ştafeta de la Maratonul București. Lipsa de antrenament, încălzirea deficitară şi depăşirea distanţei maxime sunt explicaţiile simple ale unei febre musculare demne de un maraton.

Aşa cum unii bărbaţi dezvoltă sindromul Couvade când iubita rămâne gravidă, având până şi greţuri matinale, eu am probabil un sindrom de febră musculară prin simpatie, că de maraton nu fu vorba decât într-un mod mai mult decât platonic, am rămas în faza admirării de departe.

Gemând languros pe trepte mă bag la ora 6 la bălăceală. Problema care apare rapid este că nu reuşesc să dau din picioare şi trag mai mult din braţe. M-a rupt. 104 bazine, depăşesc ora standard cu vreo 2-3 minute, rămânând cu o durere de umeri şi spate.

Bicicleta pare o soluţie isteaţă şi plăcută la blocajul din oraş. Plouă, este frig, aglomerație cât cuprinde.

Marţi

Pare ziua de febră musculară maximă, am vreo două puncte care mă dor mai cu spor. Înot mai mult cu braţele, umerii gem. 104 bazine.

Plec cu bicicleta, este un întuneric urât şi plouă, aglomerat ca naiba. Pe Lascăr Catargiu mă strânge un pic un autobuz, exact cât să aterizez într-o rigolă. Deştepţii ăia de la Distrigaz au spart strada, au asfaltat, rigola a rămas la 10 cm sub nivelul asfaltului. Văd târziu găuroiul, apăs cu forţă maximă pe maneta care se duce în gol…

Aterizez în canal, rucsacul îmi zboară în ceafă, Helga se opreşte, eu îmi continui deplasarea cu vreo 15 km pe oră, vrând probabil să sar peste biclă. Din fericire se agaţă oole de ghidon şi mă opresc ca taurul Zambilă, cu bilele în suferinţă, gata să rămân taurul Zam.

Am fost convins că am făcut pană, că am rupt roata, că s-a fărâmat ceva, dar Helga este beton, beton armat. Din păcate frâna se slăbise…

Seara plouă anemic. Plec iar cu Helga, să fac proba la noile ciuboţele Salomon cu Gore-tex, cu care nu voi alerga niciodată, că sunt mult prea grele şi rigide. Dar par ideale de oraş…Şi de biciclit pe vreme infectă.

inot

Pe portbagaj am un coş, în coş am nişte chingi elastice cu clemă, pentru fixarea obiectelor din portbagaj. Merg încetişor, relaxat, plouă din ce în ce mai tare, dar sunt relativ impermeabil. O să constat că e bine să nu laşi pastile colorate printre bonurile de decont din rucsac sau să ai şi un rucsac impermeabil.

La Matache începe să plouă zdravăn, îmi iau avânt să trec intersecţia şi zbor iar cu bijuteriile în cadru. Sărăcia aia de elastic a alunecat, clema s-a prins în roată, roata s-a blocat, lanţul a sărit iar pedalele în care eu dădeam cu energie maximă s-au rotit în gol, de era să zbor iar peste ghidon de atâta entuziasm.

Mda, am zis că ajunge atâta ploaie şi am trecut la mijloace de deplasare mai sigure.

Miercuri

Umerii mei scârţie, mă dor ca naiba, dar încep să funcţioneze picioarele. 100 de bazine, o oră. Ploaia de seară anulează alergarea la pădure, poate rămâne pe duminică.

Joi

Încep să mă enervez şi să îmi revin, 104 bazine, o serie de 20 de bazine consecutive.

Vineri

106 bazine, să fie simetrică săptămâna, lejer, seria de 20 bazine merge unsă, ar fi mers şi 25, dar vreau să fie ceva special când fac prima dată 500 m, nu aşa, că mi-au scăpat.

Sâmbătă

Constatarea nr 1 este că am răcit, o răceală chiar reuşită. Am şi treabă, de se alege praful de activităţile sportive.

mFarmacia Tei rămâne o soluţie ieftină de tratare a răcelii care trece în 7 zile cu tratament şi în 7 zile fără tratament, primele medicamente alese sunt cam cât o taxă la o cursă de alergare.

Duminică

Răcit cobză, se duce de râpă activitatea sportivă. Mănânc şi plâng, mănânc. Pe la 11 îmi vine ideea să mă sui pe cântar şi imediat mă apucă depresia. Vreau să fac un duş, e oprită apa caldă. Tot e urât afară, hai la Daimon, că de aia am abonament, să fac duşuri calde.

Parcarea este aglomerată, nu sună bine. Culmea, în bazin sunt doar vreo două persoane, eu oricum am planuri uscate azi. Nişte bandă, ceva aparate, ceva bicicletă şi nişte eliptică, să nu zic că am stat degeaba. Plictiseală mai mare nu am pomenit, noroc cu programul de la tv, foto anexat.

Oricum jurnalul ăsta nu prea are sens, dar în săptămâna asta chiar nu s-a întâmplat nimic. Ar fi notabilă doar uimirea mea când am aflat cum este sărbătorită o învăţătoare de ziua ei. Părinţii recunoscători au pus mână de la mână şi i-au dat un card cu 3400 lei pentru 34 de copilaşi zâmbitori. Eu aş împuşca-o. Ca să fiu un pic mai explicit, este vorba de clasa zero. Sunt curios cum de s-a aflat că este ziua ei.

Stau şi mă întreb. Oare Greuceanu scria câte un jurnal chiar în fiecare săptămână sau doar când dădea cu barda în copac? Că nici Harap-Alb nu cred că avea treabă chiar aşa, non-stop, să se întâmple mari lupte toată ziua, în fiecare zi. Oare ăştia răceau şi ei? Albă că Zăpada îşi ştergea nasul cu mâneca de dantelă, sau îl sufla ca alergătorii?

Multe dileme, poate chiar trileme. Dacă în clasa zero taxa de zi este de una sută lei, în clasa a zecea cât este taxa la învăţământul gratuit de stat?

Da, mare aberaţie cu clasa zero, aştept în continuare să vină ministrul clasei minus unu, noua reformă a învăţământului.

Săptămâna depăşeşte în sfârşit bariera celor 10 km înotaţi. 10.4 km înot, vreo 38 bici, zero alergare, probabil este o compensare în toate. 3,56 lei/kilometrul de apă înotată, merge treaba.

Comments

comments

Previous post

Cum am devenit ”gigant”

Next post

Știri pe scurt. Rezultatele

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *