Jurnal de atlet urban, care consideră că e indecent să te trezești devreme, dar altfel nu ai cum să prinzi loc în față la bazin, care apreciază fructele dintr-un vin fiert, imediat după o alergare, care se întreabă cum se va rezolva criza forței de muncă în comerț și căruia i s-a spus cam mult: ”Domm-nnuu Adrian, domm-nnnu Adrian, ahh-jută-măăă”. Cele întîmplate între 27 noiembrie și 3 decembrie a.c.
Luni-Sâmbătă
Fac ceea ce îmi place, sau cel puțin așa sper. Nu de alta, dar în fiecare dimineață mă îndoiesc de faptul că idealul meu în viață este această femeie cu mustață care este trezitul la ora 5. Bine, pot să admit că înotul pe întuneric este foarte plăcut, dar trebuie o mare doză de masochism ca să poți să te bucuri că te trezești la ora asta indecentă. Cred că la ora aia suntem treji în bloc doar eu și femeia de serviciu.
Se împlinesc 5 luni de la operația de hernie de disc, dacă scap întreg după săptămâna asta (în care am muncit fizic mult mai puțin decât colegele mele) pot să estimez că recuperarea este pe drumul cel bun.
Pontez la bazin șase zile consecutive, 11,5 km de bălăceală într-un stil discutabil. Ceasul Suunto a avut o primă intenție de furt grosolan, uitând să îmi încarce pe aplicație o zi de muncă, neștiind că stau cu ochii pe el. Îl halesc dacă se mai întâmplă. Oricum nu reușesc să îl conectez corect cu telefonul, dar nici pe cablu nu a urcat antrenamentul. Habar nu are cât de urât fac la chestii dintr-ăstea.
Pe 1 decembrie fac și o plimbare cu bicicleta, altă idee creață. Trebuia să mut o biclă, mi s-a părut cel mai simplu să o fac pe roți. Ideea era bună dacă nu făceam asta când a început ploaia și exact când pleca lumea de la miting. Strada plină de mașini și pietoni, două ocazii perfecte de accident pe carosabil ud, de tăvălit un pic pe jos când nu primesc prioritate sau mi se ia fața. Și frânele mele nu țin grozav pe ud, dar am scăpat la limită și cu textilele întregi. Ude, dar întregi.
Luni am făcut și ceea ce o parte a presei ar prezenta cu titlul: “Fenomenal! Mila își revine și face patru antrenamente într-o singură zi!”. O altă parte ar zice: “Mila încearcă să ne păcălească, aleargă cu greu 4 km”. Mă rog, am alergat pe ploaie până în parcul de alături și înapoi, să fac un traseu, poate două, pentru alergarea de duminică, și am oprit ceasul de 3 ori, ca să fie bucățile de traseu curate. Alergarea aia pe ploaie a fost superbă. Fenomenală. Tropăitul prin bălți e priceless.
Dacă mai pun la socoteală și două jumătăți de oră de bicicleală la interior, se cam termină activitățile fizice ale săptămânii.
Mai pot să adaug doar o tură de alergare de 1,5 km, duminică, în cadrul alergării tematice “Winter is Coming”. Pe o vreme vântoasă, vreo 22 de curajoși s-au prezentat pentru alergarea a câtorva kilometri, câți au poftit, fiind amăgiți cu promisiunea unui ceai, a unui vin fiert și a câtorva bucate tradiționale ale alergătorilor, gen slană, șuncă etc, recomandate de către nutriționiștii de elită, sau așa am citit eu undeva. Vremea părea urâtă, rece și cu vânt, abia pe la prânz, când a început să plouă, am realizat că am avut de fapt mare noroc de vreme. Fructele au fost foarte apreciate, însă doar cele fierte în Fetească neagră. O ocazie perfectă pentru utilizarea din nou a excelentelor pansamente calde furnizate de către Hiroko, mulțumim. Doi prieteni cu aparate foto bengoase ne ajută să avem amintiri peste ani, mulțumim eternului Radu Cristi și tinerei speranțe Bogdan Popa.
În rest, lucruri amestecat
#1. Ceasul Suunto îmi arată o groază de lucruri minunate. Câte bazine fac, cu ce viteză, pulsul cu anumite rezerve, totuși este un senzor în apă, la naiba. Și încă vreo 7-8 coeficienți care nu știu ce naiba înseamnă și ce importanță au, cu excepția faptului că îmi spun mereu că sunt un înotător execrabil. Așa, și? Nu îl las să îmi strice plăcerea, nu-nu.
#2. Am senzația că ne apropiem de o mare criză a forței de muncă, sau suntem chiar în miezul ei. Toate, dar toate magazinele au la intrare un anunț că angajează lucrători comerciali. La casă stai până te plictisești, puțină lume mai are chef să se angajeze în posturi cu muncă multă și prost retribuite.
Pare mai simplu să găsești un neurochirurg bun decât un zugrav, un faianțar sau un instalator bun. Necalificații cer ceva mai mult pe zi decât un doctor cardiolog la stat, care cere pe o consultație la privat de cinșpe minute mai mult decât ia un electrician în două zile de muncă. Nu știu cine va mai face treburile grele și murdare, probabil imigranții.
#3. Cred că am făcut o cucerire. O bătrână de vreo 87 de ani, gârbovită, surdă și cu un cadru cu care se deplasează. ”Dommm-nnnuuu Adrian, domm-nnnu Adrian, ahh-jută-măăă”. Da, doamnă, ce să fac? Nu mă aude, strig mai tare.
”E prea frig, mor de frig, o să mor, dați-mi caloriferul mai cald”. Robinetul este închis, îl deschid și plec. Peste un sfert de oră mă strigă iar. ”Dooo-mmm-nnnu Adrian, nu se încălzește decât la un capăt”. Caut o șurubelniță, apoi o cheie, caloriferul este plin de aer. Reușesc până la urmă să îl aerisesc, evident, acum se oprește centrala, este plină de aer. ”Domnu Adrian, ajutați-mă, că vă plătesc”. Peste jumătate de oră cine trage de cadrul metalic și mă strigă iar? ”E prea cald, nenorociții ăștia care mi-au montat caloriferul mă omoară”. Și-a pus centrală anul trecut, are un calorifer enorm în cameră, de vreo doi metri și jumătate, care o dogoroște ca pe un pui la rotisor.
Se pare că oricum am nimerit-o pe bunica ăleia din reclama cu Antoniooo, fa caldo. Antonioooo, fa freddo. Mă uit la ea și mă întreb cum arăta când era tânără. Pare puțin probabil acum, dar a fost odată tânără și probabil că avea și niște flăcăi pe lângă ea, cu intenții de împerechere. Oale și ulcele or fi ajuns, are mai multe cunoștințe “dincolo” decât pe lumea asta.
Închid caloriferul. Mă cheamă iar. Nu pot să îl fac să se incalzescă doar pe jumătate? ”Hai, vă rog frumos, că vă plătesc. Că nenorociții ăia nu mai vor să vină să îmi regleze caloriferul”. Lumea care o cunoaște zice că nu este așa blândă și drăguță cum pare acum. Că era rea, turnătoare și reclamagioaică. Și securistă și dădea pe toată lumea în judecată. Și că dacă o ajuți spune că ți-a dat bani și i-ai pus lucruri vechi în schimb și care nu funcționează. Sau că i-ai stricat lucrurile. Sau că i-ai luat banii.
Peste puțin timp mă cheamă iar. ”Miroase groaznic în bucătărie, ajutați-mă”. Umblasem la centrală, să îi ridic presiunea de apă, mi se pare că acum dă vina pe mine. Pe foc are un ceai din care s-a uscat toată apa și au rămas frunzele pe fundul ibricului. Sting focul, peste vreo oră mă strigă iar. ”Domnu Adrian, acum e bine, mulțumesc”.
Toate bune și frumoase, este bine să ajuți, face bine și la karma, dar mă cam deranjează urarea ei. ”Domnu Adrian, să nu vă doriți să ajungeți bătrân, că bătrânețea este tare urâtă”.
#4. Miercuri dimineață terminasem înotul și eram cu oboseala aia plăcută, moleșeala de după efort. O moleșeală energică, să zic așa. Strâng lucrurile prin vestiar, fac un duș, am niște timp liber, sunt singur pe acolo și mă opresc să admir ceva frumos. Din oglindă se uită la mine un copil pe care îl părăsește o parte din păr și alta albește, aflat la a doua tinerețe și a treia copilărie. Mă pup pe bicepși, îmi trimit bezele, ar fi mai bine dacă cele două kile în plus ar fi pe bicepși. Dar merge și așa, oricum este mai bine decât în variantele mele mai negre și mai nesănătoase.
Asta ține până mai spre prânz, mai exact pe la ora 13.09, când mi se schimbă brusc statutul. Îmi crește o mustață albă, albește tot părul care nu cade, merg mai încet și mai greu. Din tătic devin instantaneu bunic, ceea ce mă lovește. Parcă nu mă regăsesc în descriere, în titulatură, în peisaj. Bunicii sunt altfel, zău, în primul rând sunt oameni serioși și sfătoși. Sau nu?
Romanian
English