Iarna nu-i ca vara! Nici în alergare
A venit iarna şi de acum lucrurile se schimbă puţin şi în ceea ce priveşte alergatul. Câteva recomandări de bun simț.
În ceea ce mă priveşte:
– nu renunț la antrenamente! Sincer, e mai greu să mă motivez și să găsesc timp în condițiile în care ziua e sensibil mai scurtă. Folosesc însă unele mici “trucuri”: în această perioadă îmi impun un program de antrenament mai riguros, pe care îmi propun să îl respect ad litteram. Altfel, mă cert, îmi bat obrazul. (Vara sunt mult mai leneș și mai neatent la pregătire). Pe de altă parte, încerc mai mult decît oricînd să nu alerg singur. Un partener te motivează vizibil. Ca să parafrazez: prietenul, iarna se cunoaște!.
– fac îndeosebi antrenamente de acumulare, alergări mai lungi chiar dacă la o viteză mai mică. Nu prea cobor sub 8-10 km alergați, în această perioadă a anului. Așadar, renunţ aproape total la antrenamentele de viteză în aer liber. Asta nu înseamnă că nu trebuie alergat într-un ritm rapid, dar nu e recomandabil să alergi cu mai mult de 80-85% din viteza maximă.
– mă îmbrac mereu cu trei straturi: primul trebuie să fie plăcut la atingere şi să lase pielea să respire (tricou de bumbac sau de polyester); al doilea trebuie să reţină umiditatea ce trece prin primul strat (fleece de polyester sau bluză din lînă); pe deasupra bluză de vînt. Obligatoriu căciulă şi mănuşi.
– cu toate că sunt îmbrăcat (mai) gros, încerc să evit să mă încotoşmănez, deoarece senzaţia de supra-încălzire e tot atît de neplăcută precum cea de frig.
– deşi aparent nu ar fi nevoie, iarna beau tot multe lichide. În timpul antrenamentului băuturile de rehidratare nu trebuie să fie reci, de aceea e recomandat un termos.
– sunt atent să inspir doar pe nas, iar cînd este frig puternic mă protejez la nivelul nasului și al gîtului cu o bandană.
– nu stau niciodată mult timp pe loc după terminarea antrenamentului. Fie continuu să alerg uşor pînă acasă, fie îmi schimb repede tricoul transpirat. Şi şosetele trebuiesc schimbate imediat, dacă sunt ude.
Cam asta mi se pare important. Voi ce sfaturi aţi mai oferi?
Pentru doritori, aveți aici o ofertă de abonament la revista ALERG pe anul 2013.
Marian, cel mai bun articol pe 2013!
Multumim de sfaturi!
Indicativ prezent singular: eu continui, tu continui, el continua. Asadar „Fie continui sa alerg…”.
M-am gandit si eu cand alergam iarna de multe ori la replica lui Basescu „iarna nu-i ca vara”. Tocmai pentru ca dupa vreo 3 km ma incalzeam si transpiram pentru mine replica devenea „iarna e ca vara”. Indiferent cat de scazuta este temperatura iarna alerg cu max doua straturi.
Salut Florin
multumesc pentru observatie, insa sa stii ca forma folosita de mine „eu continuu…” este una acceptata. Nu pot verifica acum ce spun ultimele dictionare in uz, insa aduc ca argument un text mai vechi al lui G. Pruteanu (vezi: http://www.pruteanu.ro/4doarovorba/emis-s-024-obiectii-doom.htm).
In rest, cred ca cel mai bine e sa continuam sa alergam :-). Multumesc
Foarte utile recomandarile! Si un articol foarte placut, totodata! Bafta!
La Multi Ani si la multe alergari, inclusiv de iarna.
Pentru cei care se plang ca peisajul e mai searbad iarna, le recomand o alergare in Herastrau sub clar de luna.
Stie cineva daca se mai organizeaza alergarea de iarna de la Piatra Mare (Dambul Morii)?
Ca Florin, și eu port tot două straturi iarna, Cred ca iarna trecută când erau -20 si ceva de grade plus viscol am purtat trei.
Respir pe nas, iar când alerg mai repede și am nevoie de mai mult oxigen, respir cu limba în cerul gurii. Astfel aerul se încălzește un pic. Nu prea reușesc cu bandana, mi se pare cam incomod.
cred ca iarna umiditatea in aer este foarte mica si te „usuci” mai repede cand transpiri de exemplu si de asta este nevoie de mai multe lichide.