Între mine şi semimaratonul Gerar este o relaţie love/hate. Iubesc alergarea, iubesc alergările de grup, dar nu îmi place concursul în grup.
de Adrian Mila
Probabil este teama mea egoistă să nu fiu oaia neagră, veriga slabă, să nu mă accidentez, să nu dezamăgesc coechipierii, să nu am o zi slabă şamd, şamd, şamd.
Este o alergare destul de dificilă, 6 ture pe acelaşi circuit, în fiecare an cresc viteza şi pregătirea concurenţilor, în ciuda meniului tradiţional care include zăpadă şi frig. Decorul mă face să mă simt ca un pinguin între rândunici. Ştiţi ce este acela un pinguin? Este o rândunică mâncăcioasă, care ia cina după ora 18.00. Descrierea mi se potriveşte de minune.
La a treia ediţie am hotărât să dăm lovitura şi să ne schimbăm sexul. Pare dureros, dar este mai nevinovat decât pare şi poate fi interesant; am cooptat o campioană şi am trecut la mixt. Didina Manole este deja obişnuită cu podiumul, ceea ce nu este cazul meu. Nu mă interesează şi îl tratez cu indiferenţă preţioasă, ţinându-mă departe de el. Ca performanţe individuale, Didina este rândunica, eu mi-am menţionat deja categoria mâncăcioasă; Didina este mai rapidă decat mine şi la fel de rapidă ca Ştefan. Ştefan Duhovnicu este creatorul echipei şi cel care m-a alergat cât a putut în urmă cu un an, surd la rugăminţile şi ameninţările mele.
Toată săptămâna îmi crescuseră emoţiile, am încercat să mă antrenez un pic la viteză pe ultima sută de metri, întrebându-mă dacă îmi consum ultimele resurse de glicogen din muşchi sau mai câştig o secundă pe km.
Sâmbătă dimineaţa m-am trezit în plin coşmar. Visasem groaznic. Visasem că ratez startul, că îmi pierd colegii şi nu mai reuşesc să îi ajung. Alergam disperat în urma lor, nu îi vedeam, am vrut să alerg în sens invers, am plecat pe diagonală prin Politehnică şi tot nu ii găseam, m-am trezit gâfâind, transpirat şi speriat. Şi anul asta o să povestesc ceva legat de oaia neagră?
M-am dus cu o figura sumbră şi pietre în suflet să ridic pachetul de concurs, mă întâlnesc cu tata Marian, inimă de mamă, mă întreabă cu cine alerg, îmi zâmbeşte, mă bate pe umăr şi mă încurajează. „Nu-ţi fă probleme, Adrian, nu ai şanse, locul 4-5 dacă alergi bine„. Ştiam deja cel puţin doua echipe puternice, exista şi a treia, de care nu aveam habar. Vorbele şi-au făcut efectul imediat, mi-am îndreptat coloana vertebrala şi am scăpat de orice grijă.
Noaptea am dormit beton, dimineaţă îi zâmbeam relaxat lui Ştefan, eliberat de orice stress al competiţiei. Rămăsese doar plăcerea alergării.
Am făcut o scurtă încălzire şi nu am ratat startul, plecând relaxat şi accelerând uşor. Uşorul ăsta ne duce cu entuziasm la o viteza mai mare decât cea programată, dar totul mergea perfect, era şi păcat să nu alergăm mai repede. Sunt un model de nehotărâre când mă încalţ. Dacă eram Schumacher, probabil că mă căram cu vreo doua rânduri de cauciucuri după mine şi le schimbam de 7 ori. Zăpada se topise pe alei, dar eu am plecat cu Asics de trail, grei şi fără amortizare, complet nepotriviţi cu asfaltul ud.
Două ture trec rapid, ne lămurim că suntem pe un neaşteptat loc 3. Neaşteptat pentru mine. Încep să mă treacă fiorii şi să visez cu ochii deschişi: cum ar fi dacă… Visele sunt vise, în turul 3 suntem depăşiti de o echipă despre care nici nu ştiam că există, era în afara calculelor, dar ne trimite pe locul 4, să mă dezvăţ de dormit în cursă.
Ăsta este un moment tare neplăcut, deja făceam un speech pentru premiere, gen Oscar, în care mulţumeam familiei, vecinilor, coechipierilor şamd când deodată mă trezesc dat jos de pe locul imaginar. Nu avusesem treabă cu aşa ceva, repet, eu şi podiumul avem trasee diferite, dar parcă-parcă era posibilă şi o intersecţie acum.
E, nu este rău nici să alergi în plasă, ba din contră, alergam după ei şi este mai bine să ai în faţă concurenţa decât să îţi sufle în ceafă. Spre uimirea generală, în faţă mai apare o echipă de mixt, pe care îi vedeam cu tricou virtual de campion, aş fi pariat pe ei, dar au avut mici probleme.
Tura 5 mă umple de groază, în dreptul bisericuţei ne iese în cale un preot, eu sunt un pic superstiţios, încerc să tratez evenimentul cu un antidot clasic (sper să nu fi fost imortalizat momentul de către vreun fotograf) şi mă gândesc la faptul că nu a ieşit doar în calea noastră.
Pe ultima tură am avut eu probleme, mestecam liniştit la glucoză, când s-a schimbat ritmul. Rândunica a plecat plină de energie, concurenţii o încurajau, voluntarii la fel, kilogramele mele se cam revoltau, dar nu am avut de ales. Didina a urcat în forţă dealul pentru ultima tură, a zburat pe coborâre (zău că nu am alergat niciodată la km 20 cu viteza aia) şi s-a înscris pe ultima turnantă cu aceeaşi energie debordantă, ajungând la finish cu o echipă pe care a dus-o pe locul doi la categorie.
Timpul realizat a fost un PB pentru mine, 1h41’57”, realizat doar cu ajutorul şi din vina echipei, pentru că singur nu aş fi alergat aşa. Evident, şi cu ajutorul cătinei cu miere, luată dimineaţa cu un plescăit de poftă.
Soţia face şi ea o tură, ajungând pe locul doi la cros la categoria de vârsta, de am umplut la întoarcere portbagajul lui Ştefan cu premii. Dar cel mai frumos cadou fusese câte un trandafir roşu oferit premiantelor de către organizatori, zic eu.
Adevărata greutate la Gerar este dusă de către organizatori şi voluntari, care aplaudă, încurajează, fotografiază şi încearcă să nu îngheţe prea tare. Bravo lor.
Stând acasă şi mestecând în pahar pudra Powerplay primită ca premiu (eu mă gândisem la alte prostii când citisem denumirea), să crească muşchii pe mine ca pe Popeye, am citit şi mesajul primit pe Endomondo, unde descărcasem Garminul cursei : “hello.My Name is Happiness i am a very beautiful young girl, I saw your profile today in this site and i stopped to take a very good look at it. …. you sound very sweet and nice in your profile” şamd. Hm, uite ce aduce podiumul….
Ce să aducă, aduce şi câte un spam.
Romanian
English
Bravo, Adrian si sotia :-)!
Mi-a placut si persoana de pe Endomondo, care aude cand citeste…
Şi eu de ce n-am primit spam din ăsta? … Cred că se mai uită şi ele după om. Eh, să mai zică cineva că alergarea nu te face sexy!
In primul rand nu este sigur ca Happiness este pana la urma o tanara fata, sa lasam geloziile; in al doilea rand, persoana care aude cand citeste mi-a adus aminte de Andrea Bocelli, despre care frumos zicea un reporter tv, „a venit cu doua zile inainte de concert, ca sa vada Bucurestiul”
Felicitari! Acum alergarea de grup are in componeneta campioni deci suntem si noi cu campionii.
Bisericuta despre care ai scris se numeste „Sfantul 5” si pentru cei care au invatat si vor mai invata in Poli este Catedrala.
Bravo, Adrian !
Mi-a mers la suflet postarea ta. Felicitari pentru realizare si pentru sufletul pe care l-ai pus in ceea ce ai facut.
La multe, multe, alte realizari si la multe, multe, alte articole asa frumoase !
Multumesc!
Pai cu ajutoare din astea se obtine mult mai usor 5-ul.
Iar dupa cursa am baut si un ceai cu miere, lamaie si ghimbir, ca asa mi-a recomandat cineva acum un an (suc recomandase, dar l-am facut ceai).
cum ai facut ceaiul de ghimbir,ai folosit radacina sau ai luat pur si simplu ceai de ghimbir? multumesc
Cumpar radacina si tai felii foarte subtiri, facand o infuzie la care pun uneori si un plic de ceai verde. Am facut la un moment dat si un amestec de lamaie stoarsa, ghimbir ras, miere si apa minerala (deci un soi de limonada cu ghimbir ras), dar nu am reusit sa il beau in cursa, a ramas la stadiul de limonada de dupa.
sper sa particip si eu la un maraton anul acesta 😀