Uneori natura intimă a bărbatului este pusă la grea încercare. Ce să facă: să se apuce de mișcare sau să se bucure de o bere? Cum să depășească momentul de criză al vârstei mijlocii? E mai bine să devii prieten cu durerea decât cu un fotomodel la modă? Pentru Florin Bobic, din echipa ”Raiffeisen Runners” de anul acesta problema s-a rezolvat simplu: va alerga un maraton.

Florin1

De ce te-ai decis totuși să alergi prima ta cursă de maraton? Tu chiar crezi că fizicul te ajută? Pe cine vrei să impresionezi?

Știi cum e… Pe la 40 de ani te apucă amocul să faci și alte lucruri pe care fie nu le-ai mai făcut niciodată, fie nu le-ai mai făcut de foarte mult timp. Și am stat să mă gândesc. Toată ziua stau pe scaun la birou. Deci ar trebui să fac ceva mișcare pentru a încerca să ajung iar într-o formă sportivă bună. Iar cel mai la îndemână sport este alergarea, fără a necesita inițial vreun echipament special. În plus, este cea mai veche și mai naturală formă de mișcare.

Așa că anul trecut m-am apucat să alerg dimineața, de obicei în week-end-uri. Primele alergări erau de 2-3 km legați și după ce îi terminam eram cu “limba pe umăr”. Apoi la birou am auzit despre colegi care se înscriau la Semimaratonul București, din primavară, și m-am gândit că ar fi plăcut să încerc să alerg împreună cu alți colegi, în ștafetă. Erau doar 5 km de alergat de fiecare, ceea ce părea mai mult decât abordabil. Până la cursă însă reușisem câteva alergări de 7 km și am zis: ce ar fi dacă încerc să particip la cursa individuală de 10 km?

Până la urmă am făcut cursa de 10 km și mi-a plăcut tare mult atmosfera, faptul că am reușit să termin cursa și senzația de după. Mi-am zis că trebuie neapărat să repet experiența. Așa că m-am gândit să particip la urmatoarea cursă din Bucuresti, care urma să fie Maratonul din această toamnă. M-am uitat pe site-ul competiției și am văzut că nu exista cursă individuală de 10 km și că cea mai scurtă era semimaratonul, ceea ce la vremea respectivă m-a dezamăgit un pic. Nu mă simțeam în stare să parcurg cei 21 km. Dar discutând cu alți colegi care se înscriseseră în programul Primul Maraton, aceștia mi-au dat încredere că nu este chiar atât de complicat să faci semimaratonul, având în vedere că mai erau aproximativ 3 luni pentru pregatire.

Așa că m-am apucat de treabă și peste vară am început să lungesc alergările până pe la 10 – 12 km. În septembrie m-am înscris la Băneasa Trail Run în vederea pregătirii semimaratonului. O alergare de 15 km foarte placută prin pădurea Băneasa (prima dată când parcurgeam această distanță în alergare neîntreruptă). Terminarea cursei mi-a dat încredere că o să reușesc să termin și semimaratonul de peste două săptămani, ceea ce s-a și întamplat.

A fost primul semimaraton făcut și îmi ziceam la momentul respectiv că asta va fi cea mai lungă distanță pe care o voi alerga vreodată, având în vedere că, în momentul în care am terminat cursa, doar gândul că pentru finalizarea maratonului ar mai fi trebuit să parcurg încă o dată traseul, mă bloca pur și simplu.

Pe parcursul iernii alergările au devenit mai regulate nemaifăcându-le de unul singur ci împreună cu un prieten și am constatat că alergarea împreună cu altcineva este mult mai placută decât cea de unul singur. Chiar te ajută să nu mai simți oboseala și să nu te mai lupți permanent cu dorința de a te opri. Împreună discutam care să fie calendarul de curse la care să participăm anul acesta și ne-am stabilit la câteva: Wings for Life, Retezat Sky Race, Semimaratonul Petrom, Corcova Trail Race, Maratonul Bucuresti.

După Semimaratonul Petrom când s-a deschis înscrierea în programul ”Primul Maraton – Raiffeisen Runners” pentru anul acesta, am zis că este o ocazie să încep să mă pregătesc într-un mod organizat, să aflu mai multe cu privire la o nutriție corespunzătoare și să alerg împreună cu alți colegi care au aceeași pasiune.

Așa că m-am înscris în program, dar de felul meu plăcându-mi întotdeauna să am variante de back-up la tot ce fac, mă gândeam că voi avea la sfarșitul programului două posibilități, în funcție de cum reușesc să-l parcurg: fie voi alerga maratonul dacă totul va decurge normal, fie voi face încă un semimaraton, dar de data asta încercând să obțin un timp mai bun.

Aveam totuși încredere că voi reuși să parcurg antrenamentele cu bine, având în vedere că în școala generală și în liceu am practicat timp de 7 ani rugby ca sportiv legitimat, ceea ce însemna că, din punct de vedere fizic, nu era o problemă, ci era doar o chestie de antrenament.

Fartlek, intervale, Yasso, tempo. Mai spune-mi alte trei lucruri sau cuvinte noi pe care le-ai învățat în timpul pregătirii pentru primul tău maraton.

La începutul antrenamentului când ne-a fost prezentat întregul program de pregătire, am văzut câteva cuvinte ciudate: “alergare Fartlek”, “Test Yasso”, “alergare tempo”. Mi-am zis că, uite cum ai permanent ceva nou de învățat. Și pe parcursul programului au mai fost și altele. Am aflat că ”scărița” nu este ceea ce credeam eu, adică o scară mai mică, ci este o modalitate de a-ți împinge organismul aproape de limite. De asemenea, am conștientizat cât de important este ca între antrenamente să ai perioade de recuperare optime, astfel încât pregătirea fizică să fie pe un trend permanent de îmbunătățire, dar cu risc minim de accidentări. Ceea ce înseamnă să ai o disciplină în parcurgerea programului de antrenamente așa cum a fost el definit, fără a aglomera antrenamentele din dorința de a le recupera pe cele pierdute.

Ce e durerea? Ne putem împrieteni cu ea? Nu e mai simplu să devii prieten cu Claudia Schiffer decât cu o articulație suferindă?

Durerea este un semnal de avertizare al organismului prin care îți zice “stai locului dacă nu vrei să o pățesti mai rău”. Dar este un semnal primar. Așa că mai întai evaluezi ce te doare, cât de tare, ce se întâmplă dacă nu te oprești și compari cu ce te determină să continui. Dacă iese cu plus, continui, dacă nu, te oprești. E esențial să nu ignori durerea, dar nici să o lași să te domine.

Ce crezi că ți-ar fi de mai mare ajutor la momentul atingerii ”zidului”? O șaorma cu de toate sau o ceafă de porc?

O ceafă de porc bine făcută. Este proteină simplă și gustoasă fară alte ingrediente care să provoace tulburări.

Florin2

Care este cea mai domoală înjurătură care ți-a venit în minte în timpul vreunui moment mai dificil de la antrenamentele din acest an?

În august am participat la Corcova Trail Race, o cursă frumoasă prin viile podgoriei în care gazdele mai mult decât perfecte te întâmpinau la punctele de hidratare cu întrebarea “alb, rose sau roșu?”. Fiind o zi tare călduroasă, cu soarele bătându-te direct în moalele capului, rezervele de energie se epuizau văzând cu ochii. Pe la km 19, când ritmul de alergare era unul „fulgerător”, de broască țestoasă, înainte de o cotitură a traseului unul dintre voluntari ne-a încurajat zicându-ne că până la finiș mai este doar coborâre și că ce a fost mai greu a trecut. Mental am răsuflat ușurat, dar nu mică mi-a fost surpriza ca, după ce am făcut cotul, să mai văd încă o bucată de vreo 200 m de urcuș, moment în care “am umplut niște frigidere”, după cum zice vorba românească. Așa că am băgat capul în pământ ca să nu mai văd întreaga grozăvie a urcușului și m-am gândit doar “pune piciorul în fața celuilalt și lucrurile vor merge de la sine”.

Ai coșmaruri? Maratonul îți va da. Știi ce este acela coșmarul alergătorului?

Coșmaruri nu am, dar preocupări da. Există pe de o parte acea teamă firească de necunoscut. Nu am mai făcut niciodată un maraton. Cum o să fie în timpul cursei? O să rezist să parcurg întreaga distanță în alergare sau va trebui la un moment dat să merg? Va începe să mă doară ceva? Dacă da, mă va împiedica să termin cursa? Iar până la cursă sunt o sumedenie de alte griji: să nu mă accidentez la antrenamente, să ajut organismul din timp cu minerale și vitamine, să am grijă ce mănânc pentru a fi în cea mai bună formă în ziua cursei, să nu uit să iau tot ce îmi trebuie pentru cursă, să nu cumva să întârzii.

Dar mi-am zis că cel mai bine o iau usor. O să încerc pe tot parcursul cursei să mă bucur de alergare, iar cu grijile de dinainte, o planificare bună nu poate duce decât la o pregătire bună pentru cursă.

De obicei, alergătorii trebuie să fie buni la matematică, pentru a-și calcula spliturile de timp, ritmul per km, viteza etc. Întrebare simplă: cât face 3.45 + 3.45?

Când m-am apucat de alergare întâi m-am gândit: hai să văd dacă pot să alerg 4 km. Apoi a venit întrebarea: în cât timp am alergat cei 4 km? După ce am făcut 4 km de mai multe ori, am început să îmi doresc să îi fac într-un timp din ce în ce mai scurt și, de aici, s-a născut următoarea întrebare: dacă vreau să termin cei 4 km în 15 minute, care este timpul mediu per km pe care trebuie să-l obțin (așa numitul “pace”)? Și așa am aflat că dacă parcurg în medie 1 km la fiecare 3.45 minute reușesc ceea ce mi-am propus. Dar ca să fiu sigur pe parcursul alergării că sunt în grafic, am început să fac calcule. Care este timpul intermediar pe care trebuie să-l obțin la km 2 și la km 3? Și aici matematica din școala generală, la care am învățat că 3.45 + 3.45 = 6.90, nu m-a mai ajutat. Am aflat că în alergare 3.45 + 3.45 fac 7.30 (minute).

Ce timp vei scoate duminică la Maratonul București? De unde știi?

Fiind prima cursă de maraton la care particip, obiectivul este să termin și să mă bucur de alergare. Mi-ar plăcea să termin sub 4h:30min (și având în vedere timpul obținut la antrenamentul de 32 km sunt șanse destul de bune), dar fiind totuși prima oară când alerg 42,195 km, timpul nu este musai un obiectiv.

Știu că lucrezi la Raiffeisen Bank. Ca bancher ce te afli, câți bani ai vrea să îți dau ca să nu alergi pe 4 octombrie la Maratonul Internațional București?

Tentația de a răspunde cu o sumă este mare J, căci vorba românului “Nu banii aduc fericirea… ci numărul lor”.

Dar pun în balanță toate celelalte lucruri: ar trebui să renunț la participarea la un eveniment la care am mai alergat și mi-a plăcut și să mă uit de pe margine; este primul maraton la care particip cu șanse reale să-l termin; au fost patru luni de antrenamente, ceea ce înseamnă timp dedicat și antrenamente făcute indiferent de condițiile de vreme. Așa că rămân la prima parte a zicerii românești: “Banii nu aduc fericirea…” și o să particip la Maraton.

Foto: Bogdan Popa și Alerg.ro

Comments

comments

Previous post

Știri pe scurt. Ultimele

Next post

”Nu va fi o cursă pentru oricine”

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *