Armonie, lipsă de efort, dar intensitate maximă. Momente în care mintea și corpul lucrează într-un tandem perfect. Toate acestea sînt posibile și în alergare.
În general, cei mai mulți oameni aleargă pentru a avea o condiție fizică mai bună, pentru a slăbi (deși acest lucru nu se întîmplă chiar așa ușor), pentru a scăpa de demonii interiori sau – de la un punct încolo – pentru că au devenit dependenți de partea ”chimcă” a alergării, de o stare de bine – generată mai ales la sfîrșitul unei curse – de serotonină, de endorfine (așa numiții hormoni ai fericirii).
Există însă o categorie de alergători care practică acest lucru pentru un alt fel de stare de bine. O stare mai subtilă, mai pregnantă. Specialiștii îi spun ”starea de flux”. Uneori se folosește și termenul, mai curînd nebulos, de ”runner’s high”.
Conceptul de stare de flux a fost introdus în 1990 de către profesorul american Mihaly Csikszentmihalyi. După cercetări prelungite de-a lungul a mai multor ani, el a ajuns la concluzia că această stare este de fapt cheia către fericire.
”Era o stare de armonie, de lipsă de efort”. ”Parcă pluteam”. ”Eram ca purtat de un curent, ca într-un flux”. ”În timpul acela, nu te gîndești la alte situații problematice din viața ta. Ești într-o lume proprie, semnificativă numai pentru tine. Este o chestiune de concentrare. Odată ce te-ai apucat, singura realitate nu mai există decît acolo și totul depinde de tine. Este lumea ta în totalitate”. Sunt declarații ale persoanelor intervievate de Csikszentmihalyi, oameni de meserii și profesii diferite, inclusiv alergători.
Cu toții au încercat să transpună în cuvinte starea specială pe care o trăiesc în anumite momente cînd fac un anumit lucru. Lucru care le place, cu care se identifică în totalitate.
În volumul ”Flux. Psihologia fericirii”, apărut și în limba română, Mihaly Csikszentmihalyi identifică opt condiții necesare pentru atingerea experienței optimale, a acestei stări de flux despre care am pomenit mai sus:
”În primul rînd, există o sarcină de îndeplinit, realizabilă, incitantă și care presupune o aptitudine specială. În al doilea rînd, trebuie să ne putem concentra pe ceea ce facem. În al treilea și al patrulea rînd, sarcina pe care o îndeplinim are scopuri clare și reacția de răspuns apare imediat. În al cincilea rînd, persoana acționează cu o implicare profundă, care elimină din conștiință grijile și frustrările cotidiene. În al șaselea rînd, experiențele optimale le permit celor care le trăiesc să aibă un anumit sentiment de control asupra propriilor acțiuni.
În al șaptelea rînd, preocuparea pentru propria persoană dispare, deși, în mod paradoxal, sentimentul de sine reapare mai puternic după ce experiența optimală a trecut. Și, în ultimul rînd, percepția trecerii timpului este alterată, orele scurgîndu-se cu repeziciunea minutelor sau minutele dilatîndu-se pînă la dimensiunea orelor. Combinația acestor elemente provoacă o stare de bucurie profundă, care este atît de deosebită, încît oamenii consideră că trebuie să investească foarte multă energie pentru a o simți din nou”.
”Flux. Psihologia fericirii”, pag. 80 (Editura Publica, 2016)
Lucrurile acestea sună familiar pentru unii alergători, nu-i așa?
Prima veste bună este că experiența optimală nu este rodul întîmplării sau specifică doar celor norocoși. Și nici doar alergătorilor. Nu, este de fapt o stare care poate fi ”antrenată”, pregătită minuțios.
Și o nouă veste bună este legată de faptul că, în curînd, editura Pilot Books va publica volumul ”Fluxul în alergare”, care prezintă pe larg experiențe și sfaturi utile despre starea de flux în cazul alergătorilor
Romanian
English
