Mă pregătesc pentru venirea primăverii. Mă pregătesc pentru primul meu duatlon. Mă pregătesc minimalist, adică alerg, înot și merg pe bicicletă foarte puțin. Dacă reuşesc să termin cursa o să brevetez strategia asta de pregătire, care nu are deocamdată nici o noimă. De la zero la duatlon o să îi zic. Altfel, jurnal sportiv și de gînduri din viață, 6-12 martie 2017.

[Adrian Mila]

Luni: ora 6, 2 km înot. Apoi biclă până la birou.

Urăsc două lucruri: să înceapă ploaia la ora 7.45, când mă gândesc să plec la birou, sau la orele 16-17, când mă bucură ideea că plec spre casă cu bicicleta. Şi în următoarele zile va fi la fel, ploaie la ceas de seară, eu în maşină, balamuc în trafic.

Marţi: ora 6, venim din ce în ce mai devreme, suntem aceiaşi, ne găsim în poartă la Daimon, tot avansăm ora de intrare şi ne înghesuim la bazin. 2,2 km înot.

Miercuri: ora 6, banal, 2,2 km înot.

Joi: mă plictisesc de aglomeraţia din bazin, vin şi pleacă valuri de amatori de înot care nu au somn, după 1 km de înot ies din bazin şi mă bag la o alergare scurtă pe bandă. Ajung şi eu în premieră la etajul 2 de la Daimon. Orice căţel face câteva lucruri elementare când intră într-un mediu nou. Întâi adulmecă şi inspectează tot teritoriul, apoi îl marchează. Mie mi-au trebuit 10 luni ca să ajung la etajul 2, încă nemarcat. Ideea să alergi pe bandă în mijlocul unui parc, atunci când a venit primăvara, nu pare cea mai inspirată, dar acum măcar se vede parcul. Până acum câteva zile benzile de alergare erau la etajul 1 şi aveai vedere doar la piscină, acum se vede un acoperiş  şi apoi parcul. Vreau în paaaarc. Şi alerg pe bandă, măcar am găsit o bandă cu un ventilator, oh, ce îmi suflă prin fante vântul de primăvară în pletele tomnatice. 20 minute de alergare. 3.5 km.

Vineri: iar înot, 2.1 km. Respiraţia la 4 braţe rămâne o mare problemă şi o mare limită.

Sâmbătă: sună ceasul biologic înainte de 5. Nu am somn, dar am foame. Foamea câştigă. Mănânc prea mult, prea cu poftă şi se alege praful de orice intenţie sportivă. Zero mişcare.

Duminică: Încep cu o alergare scurtă în parc. Iubesc parcul ăsta, Parcul Tineretului. Raţele umblă câte două, cu chef de hârjoneală şi jocuri  de drăgăleală, salcia începe să înfrunzească, este o lumină şuie, minunată. E primăvară, frate.

Duş rapid, la 10 sunt la bazinul Dinamo. 2,5 km înot, cam 1h:15 min. Apa mi se pare rece, respiraţia rămâne varză, şi nu fac niciun efort să învăţ altceva. Tentativa din timpul săptămânii, să fac nişte exerciţii cu pluta, a fost rapid abandonată.

Sumar pseudo-sportiv: 12 km înot, 10.5 km alergare (ştiu, este infim,mor de ruşine) şi foarte puţină bicicleală.

Observaţii răzleţe şi amestecate:

# Înotul îmi face o foame mult mai mare decât alergarea sau bicicleta. Deşi nu consumă la fel de multe calorii ca alergarea, după înot mor de foame, ceea ce nu mă prea linişteşte. Culmea este că am mai puţine kilograme decât atunci când alergam mult. Şi mai puţini muşchi, se pare, picioarele tind să semene cu ale lui spiderman.

# După o alergare mai lungă mereu mă durea câte ceva. Un muşchiuleţ, o articulaţie. La bicicletă mereu mă doare ceva dacă depăşesc două ore în şa. Un funduleţ, spatele, braţele, ceva doare. La înot nu prea mă doare nimic, uneori mă doare coloana, în zona lombară, dar cam atât. Umerii erau varză la început, dar acum am doar o stare de bine şi leneeeee.

La alergare mă umpleam de endorfine şi de energie. La înot, mai ales dacă fac şi saună, mă iau o lene şi un somn, somnul de după, de nu mă văd. Deci înotul nu mi se pare prea indicat ca exerciţiu de înviorare.

# Singurele curse la care m-am înscris anul ăsta sunt un duatlon şi un cros de 10 km. Duatlonul părea mişto, iniţial era o cursă cu prietenii, apoi a devenit o cursă balcanică, acum deja este o cursă sud-europeană, de parcă nu îmi ajungeau vecinii cu zacuscă, musaca, kebab, giros şamd. Te pomeneşti că apar şi nişte amatori unguri, moldoveni, ucrainieni şamd, să mă arunce în fundul clasamentului.

Ceea ce devine evident din planul meu de antrenament este că am nişte planuri surpriză, care constau în alergare minimalistă ca număr de kilometri, bicicletă mai deloc, şi ceva înot, aproape cât alergarea. Dacă reuşesc să termin cursa o să brevetez strategia asta de pregătire, care nu are deocamdată nici o noimă. De la zero la duatlon, dai douajde euroi şi te învăţ cum să nu te antrenezi, ce îşi poate dori cineva mai mult. Toată lumea este sătulă de antrenori care cer muncă, acum îl aveţi pe cel care vă învaţă că se poate concura şi cu o pregătire bazată pe lene şi prăjituri.

# Marea mea problema la înot era legată (în afară de respiraţie, în afară de înot, care era deja o mare problemă…) de călcatul apei. Îmi era imposibil să mă opresc în apă şi să plutesc într-o poziţie verticală, având şi un antecedent în care mai aveam puţin şi mă înecam într-un mijloc de bazin.

Duminică mă opresc la capătul bazinului şi calc frumos şi disciplinat apa. Merge, nene, sunt calm, calc apa impecabil, fără efort, zen, frate.

Mereu am visat să sar cu mândra de pe iaht într-o mare verde-albăstruie, să plutim uşor într-o apă translucidă. Şi adâncă. Poate să fie o mare tropicală, poate Thailanda, ok, merge şi Grecia, las de la mine. Ceea ce până acum era imposibil, acum deodată pare posibil. Nu, bre, nu să merg cu iahtul cu mândra, ci să calc apa, ăsta era singurul lucru important.

Plin de entuziasm plec duminică într-un bras leneş şi mă opresc în mijlocul bazinului de 50 m, să îmi demonstrez încă o dată ce frumos calc eu apa, înainte să mă avânt cu mândra, cu iahtu, Tahiti, Caraibe etc, că în filme nu am văzut să aibă şi salvamar pe lângă iaht. Mă opresc la jumătate, calm, dau lin din mâini şi alene din picioare şi mă duc frumos spre fund. Dau din ce în ce mai agitat din toate membrele, gâfâi şi iau apă la bord. Varză, frate, disperare scrie pe mine, dau terorizat din mâini şi picioare să mă îndepărtez de zona periculoasă, trebuie să fie ceva, vreun vârtej acolo.

Mai fac o tentativă la vreo 15 m de mal, la fel, intru în panică, mă agit, mă duc la fund. Încerc la margine, cu nasul la jumătate de metru de capătul culoarului, aici merge. Ptiu! Al naibii psihic, ce importanţă are…

Un eventual triatlon în ape deschise este la fel de improbabil ca acum un an

# Bazinul de la Dinamo este plin de pericole. Bazinul ca bazinul, dar vestiarul să vezi ce imprevizibil e.

Sunt obișnuit cu vestiarul de la Daimon, unde găsești de obicei  câte unul care vorbește la telefon mergând prin vestiar cu cucul în vânt. Am mai spus-o, vestiarul masculin pare țara cucilor liberi, ieșiți la plimbare pe bulevard, mai ceva ca la o ședință de recrutare în armata de odinioară.

Mă rog, de un an eram convins că în acest vestiar, al bărbaților, găsești în mod normal bărbați, uneori și băieți timizi.

Acum, spre surprinderea mea, când mă pregăteam să arunc prosopul, nu ca la box, ne trezim cu o doamnă cu ochii oblici care trece rapid prin vizor. Ia ceva lucruri, pleacă. Eu încerc să ajung iar în haine cu care să pot ieși pe strada fără să fiu arestat, pac, apare iar chinezoaica, mai avea ceva de luat din dulap. Nu prea mă formalizez, dar nu era chiar făptura lipsă, care să apară în vestiarul  cu cocoșei.

Glumeam amuzat cu prietenul cu care am fost la bazin, că doamna mai bine ducea copilul la vestiarul de femei, să îi crească nivelul de cunoștințe (deși femeile sunt mult mai urâcioase decât bărbații, ia să intri la ele in vestiar, să vezi ce scandal iese, nu sunt ca noi, primitoare). Mergem sa ne uscăm pe păr, într-o ținută să zicem precară, ceva în genul lui Tarzan care o caută pe Jane, la foen dăm de altă mamă care se uită ultragiată la noi, cum de ne permitem să îi intrăm pe retină așa despuiați, în vestiarul pe care îl considerasem până atunci ca fiind al nostru. Cred că și acum este tot convinsă că noi nu aveam ce să căutăm acolo unde își usca ea plodul pe păr. Da, bărbații este porci.

Ca o concluzie, la Daimon m-am simțit ulterior mult mai în siguranță, ca să zic așa. Aștept cu interes următoarele experiențe de la Dinamo.

Comments

comments

Previous post

Știri pe scurt. Chiar scurt

Next post

Buftea Duatlon. Și un concurs cu înscriere gratuită

Alerg.ro

Alerg.ro

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *